ȘTIRI


Dorotheea Petre susţine campania „Români pentru o lume”

Este prima actriţa româncă care a câştigat Premiul Special pentru Cea Mai Bună Actriţă din partea juriului de la Festivalul de Film de la Cannes, în 2006, iar pentru „talentul şi sensibilitatea sa artistică” a fost investită cu Meritul Cultural în grad de cavaler, prin decret prezidenţial. Premiul Cannes a fost creat pentru ea – Un Certain Regard nu oferea până atunci trofee de interpretare – şi este una dintre cele mai importante distincţii pentru interpretare primite de un actor român.

Prin vocea sa, în campania „Români pentru o lume”, Dorotheea Petre trezeşte speranța, motivează și inspiră generațiile viitoare în a-și urma visul!

Citeşte comunicatul de presă

Constantin Brâncuşi este românul cel mai important din istoria sculpturii mondiale

Astăzi, 27 aprilie 2013, se împlinesc 106 ani de când Constantin Brâncuşi a părăsit atelierul lui Auguste Rodin, pentru a-şi croi propriul drum în carieră.

Data de 27 aprilie 1907 «este un moment de răscruce în parcursul sculptorului Constantin Brâncuşi, pe care-l va explica mai târziu prin fraza devenită celebră: „În apropierea marilor lucruri nu pot creşte decât lucruri mici”, reluată sub forma „La umbra marilor copaci, nu creşte nimic”.

Citeşte comunicatul de presă

Interviu Alexandra Nechita: „Inima mea a dorit pictura de prima dată când m-am cufundat în vopselurile seducătoare ce mi-au permis să mă exprim”

Încă de la vârsta de 12 ani, Alexandra Nechita a expus peste tot în lume, din America până în România, Singapore, Japonia sau Noua Zeelandă, iar picturile sale se găsesc în diferite muzee ale lumii (cum ar fi Colecţia Vaticanului, din Roma, sau The Rock&Roll Hall of Fame, din Cleveland) ori în colecţiile private ale celebrităţilor precum Celine Dion, Woopi Goldberg, Charlize Theron, Stephen Baldwin, Catherine Deneuve, David Letterman, Rosie O'Donnell, Phil Collins, Calvin Klein, Oprah Winfrey, Larry King (care i-a prefaţat cartea pe care Alexandra a scris-o) sau Lionel Ritchie. De-a lungul timpului, a avut apariţii televizate la CNN, The Oprah Winfrey Show, The Rosie O'Donnell Show, CBS Sunday Morning sau NBC's Today.

Citeşte interviul

Alexandra Nechita: „Educaţia este cea mai importantă unealtă pentru schimbare”

Supranumită în copilărie „Micuţa Picasso" sau „Mozart cu o pensulă de pictat", autoare a unei cărţi despre arta sa („Mâini şi porumbei", apărută în 2005) şi a unui monument al Păcii în Singapore (din bronz, de aproape 4 m înălţime) şi cu o aprobare de la Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, pentru o lucrare specială, Alexandra Nechita, una dintre vocile campaniei „Români pentru o lume”, îşi foloseşte talentul artistic într-o misiune deosebită, acela de a schimba lumea.

Citeşte comunicatul de presa

Interviu cu Alex Rotaru:

„România rămâne, la nivel de imagine, o cultură cu amprentă globală de dimensiuni reduse”

Zi de zi lucrează în slujba creaţiei literare şi cinematografice de prim rang, în limba engleză, la Hollywood, iar unul dintre documentarele sale este folosit în programa universitară pentru actori, regizori şi scriitori la câteva facultăţi de top din Statele Unite ale Americii. Talentul său i-a adus colaborări profesionale cu nume de mare rezonanţă din lumea hollywoodiană, precum Ian McKellen, Michael York, Kevin Spacey, Richard Dreyfuss, Van Cliburn, Marilyn Manson, Hugh Hefner şi Val Kilmer.
Se numeşte Alex Rotaru şi este românul datorită căruia România se prezintă frumos în faţa celor ce locuiesc în „ţara tuturor posibilităţilor” şi, implicit, peste tot în lume. Un interviu despre cum se vede cultura şi patriotismul românesc de la Los Angeles şi mândria de a-ţi urma pasiunea.

Citeşte interviul

Alex Rotaru: „O cultură despre care nu se vorbeşte riscă să fie marginalizată”

Alex Rotaru, una dintre vocile campaniei „Români pentru o lume”, iniţiată de Fundaţia Sergiu Celibidache, este unul dintre documentariştii de prim rang de la Hollywood, singurul cineast român care regizează şi produce filme în circuitul hollywoodian şi este Ambasador Cultural al Statelor Unite ale Amercii, aceasta fiind cea mai înaltă onoare profesională pe care a primit-o, odată cu includerea sa în programele culturale ale Departamentului de Stat american, sub direcţia lui Hillary Clinton şi John Kerry.
Născut la Bucureşti, Alex este fiul actriţei Maria Rotaru şi al dramaturgului Eugen Rotaru, iar talentele sale multiple (a fost în lotul olimpic naţional de fizică în 1990, dar cocheta şi cu muzica) i-a adus şi apariţii însemnate în filmele româneşti, în perioada 1983-1987, precum „Cireşarii” (l-a intepretat pe Dan, pe când avea doar 9 ani), „Aripi de Zăpadă” sau „Cetatea ascunsă”. Astăzi, prin vocea sa, Alex Rotaru trezeşte speranța, motivează și inspiră generațiile viitoare în a-și urma visul!

Citeşte comunicatul de presa

Marcel Iureş: „În stadiul în care mă găsesc, nu ştiu ce e teatrul”

Actor liber profesionist şi preşedinte al Fundaţiei Cultural Artistice Teatrul ACT, punând astfel bazele primei scene independente de teatru din România şi singurul în producţiile căruia joacă cu regularitate, Marcel Iureş, una dintre vocile campaniei noastre ,„Români pentru o lume”, este de părere că românii îşi iubesc ţara „din gură”. Şi asta se întâmplă până la nivel de Stat. Un interviu despre patriotismul românesc, problemele societăţii în care trăim, dar şi despre pasiunea vieţii sale... teatrul.

Citeşte comunicatul de presa

Marcel Iureş: „De asta sunt aici, să facem ceva bun împreună”

Marcel Iureş este una dintre vocile campaniei „Români pentru o lume”, iniţiată de Fundaţia Sergiu Celibidache. Iar prin vocea sa trezeşte speranța, motivează și inspiră generațiile viitoare în a-și urma visul!

De-a lungul anilor, Iureş (după numele de fată al bunicii sale, Ana Iureş) şi-a consolidat prestigiul la nivel naţional şi internaţional, trecându-şi în filmografie numeroase proiecte ce implică nume de actori celebri de la Hollywood. A jucat alături de Bruce Willis, Tom Cruise, Brad Pitt, Johnny Depp, dar le-a dat replica şi actorilor Morgan Freeman sau Antonio Banderas. Născut pe 2 august 1951, la Băileşti, Marcel Iureş este un actor de compoziţie, iar activitatea sa artistică este legată în principal de teatru.

Citeşte comunicatul de presa

Români care fac să existe România

Ada Condeescu, Marcel Iureş, Dragoş Mihalcea, Alexandra Nechita, Călin Peter Netzer, Dorotheea Petre, Alex Rotaru, Alexandru Tomescu, Nicolae Voiculeţ şi A.G. Weinberger sunt personalităţile contemporane care susţin campania „Români pentru o lume”.

Sunt românii care au ales să exceleze în ceea ce fac. Români care au vrut să se definească nu prin ceea ce au, ci prin ceea ce sunt. Au devenit astfel cetăţeni ai lumii, reaşezând România pe harta culturală a acesteia.

Citeşte comunicatul de presa

Jean Negulesco a lăsat prin testament burse tinerilor români

Bucureşti, 20 martie 2013

Convins că viaţa sa a fost un miracol, regizorul român Jean Negulesco n-a uitat nicio clipă de ţara sa natală, în ciuda faimei de care se bucura în rândul americanilor. Astfel, după o viaţă plină de succese dar şi de ghinioane, atât profesionale cât şi personale, simţind că sfârşitul i se apropie chinuit fiind de o serie de probleme grave de sănătate, Jean priveşte cu nostalgie la România şi îi dedică un ultim omagiu. În testamentul său el roagă ca tinerii români talentaţi, în domeniul artei, să fie ajutaţi cu o bursă de studiu care să-i poarte numele. Un gest exemplar care denotă o structură sufletească aparte a unui om ce a înţeles că doar împreună putem forma un viitor frumos pentru generaţia care ne precede.

Citeşte comunicatul de presa




ȘTIRI

Lista candidaţilor admişi la concursul „Tribut Valorilor Culturale Româneşti”

Selecţia dosarelor, pe criterii de eligibilitate, pentru înscrierea la concursul campaniei naţionale „Români pentru o lume” a luat sfârşit.

Mai mult >

Se prelungeşte înscrierea la concursul „Tribut Valorilor Culturale Româneşti”!

Înscrierea în concursul „Tribut Valorilor Culturale Româneşti” se va prelungi până la data de 30 octombrie 2013, la solicitarea publicului.

Mai mult >

Înscrie-te şi tu la concursul „Tribut Valorilor Culturale Româneşti”!

Înscrierea în concursul „Tribut Valorilor Culturale Româneşti” a început deja, iar dacă intri pe www.romanipentruolume ai şi tu şansa de a fi descoperit, de a înregistra debut artistic, de a fi promovat şi de a primi burse care să îţi asigure progresul necesar în a deveni viitorul reprezentant al culturii româneşti.

Mai mult >