A.G. WEINBERGER


Întâiul misionar al muzicii Blues în România. Asa este considerat, de către criticii de specialitate, artistul „crossover” de talie internaţională A.G. Weinberger. O prezenţă unică în peisajul muzicii din România, A.G. Weinberger a dovedit că dorinţa de a promova Blues-ul în peisajul românesc reprezintă un efort constant, care nu pare să-l obosească pe cel despre care renumitul BB King declară că este „un chitarist foarte bun şi dinamic.”

 

În România nu se poate vorbi despre Blues, Jazz sau Rock fără acest muzician de excepţie care este A.G. Weinberger. Muzica sa face parte din stilul muzical adoptat de Eric Clapton, BB King, Van Morrison, Leon Russell sau Zucchero, iar atitudinea cât şi gândirea despre viaţă, a ceea ce se numeşte Blues, îi conferă lui Weinberger statutul de „punct de pornire" al acestei mişcări muzicale în România.

 

Prezenţă unică în peisajul muzicii din România, Attila Weinberger (cunoscut sub numele de scenă A.G. Weinberger) s-a născut pe 30 august 1965, la Oradea, iar la vârsta de 10 ani, după ce a ieşit dintr-o comă în care a stat 4 zile, a început să îşi dorească să fie chitarist de rock&roll. Iar acesta avea să fie începutul unui destin aparte, construit din pasiunea pentru muzică. Începând cu 1989 a plecat în căutarea Blues-ului, ajungând ulterior să fie singurul artist non-american invitat să participe la celebrul Festival Bluestock din Memphis, S.U.A., şi singurul artist român propus pentru nominalizarea la Premiile Grammy în 2007.

 

Supranumit Mr Blues al României, A.G. Weinberger deţine cel mai mare record în rândul artiştilor, atât în privinţa numărului de concerte susţinute într-un an: 107 concerte în 2008 şi 115 în 2009, cât şi pentru cele 48.000 de albume vândute, având cea mai ridicată cotaţie valorică a unui album muzical românesc. În calitate de promotor al Blues-ului, înfiinţează Fundaţia BlueSylvania, în 1998, prin care organizează festivalul „Zi deschisă pentru Blues”, pe terasa „La Motor”, pe acoperişul TNB, la care au participat 12 formaţii din România şi 4.000 de spectatori. Un an mai târziu, devine coproducător al „Turneului de Blues”, sub egida Efes, anunţând şi pregătind evenimentul artistic anual Efes Blues Festival Bucureşti. Din 1999 îşi deschide propria companie de discuri / publishing / management – BigFoot Entertainment Ltd., iar în perioada 1999 - 2000 produce şi găzduieşte în cocheta sală bucureşteană din str. Batiştei seria de spectacole „ArCuB Live”. Urmează „Festivalul Tău De Blues / Rock FRAGIL 2005”, organizat de artist în august 2005, la Costineşti. Doi ani mai târziu lansează turneul naţional „Spreading The Blues, Looking for The Players”, un efort de a descoperi şi identifica muzicienii care cântă genuri muzicale similare. Turneul a numărat 82 de concerte şi 18.467 de plătitori de bilete, urmând ca în 2008 să lanseze turneul naţional „The Guitar Man National Tour”, turneu ce a numărat 107 de concerte şi 27.864 de plătitori de bilete. A lansat apoi, în 2009, conceptul şi turneul naţional „Interzis FM - vezi muzici ce nu auzi la radio” (care a constituit şi subiectul unei emisiuni muzicale de la TVR1 din 2010). Şi acest turneu a numărat 115 de concerte şi 26.345 de plătitori de bilete la noi în ţară.

 

O altă activitate muzicală de excepţie a lui A.G. Weinberger o constituie colaborările cu diverse teatre, pentru care a scris muzica de scenă: Teatrul de Stat Oradea (R. Nash, „Omul care aduce ploaia" - 1983, W. Gombrowicz, „Yvona, Principesa Burgundiei” - 1985, „Cenuşăreasa”, „Ivan Turbincă" - 1987), Teatrul de Stat Arad (D.R. Popescu, „Aceşti îngeri trişti" - 1986), Allan Ginsberg, Jacques Prevert, „Blues al Tatălui Moarte" (iniţiativă particulară - 1992), Teatrul L.S. Bulandra (Camil Petrescu, „Patul lui Procust" - 1995) şi MorgenBerger - „De la Muntele Sinai la Muntele lui Venus” (spectacol extraordinar cu Maia Morgenstern - 2007).

 

Cu o bogată activitate în domeniul muzicii de teatru, A.G. Weinberger este şi co-realizator al unor importante emisiuni de gen de la radio. În aceeaşi linie a promovării Blues-ului se înscriu şi cele două emisiuni radio săptămânale de audientă naţională: „Acadeaua”, la Radio România Tineret şi „Delfinariu”, la Radio Contact - produse şi prezentate de Weinberger în perioada 1997-2000. Iar în 2007 relansează emisiunea „Acadeaua” la Radio ItzyBitzy din Bucureşti.

 

Şi, nu în ultimul rând, se bucură de o discografie de invidiat; doar pentru albumul „Standard Weinberger” (cel de-al doilea său album, lansat în 1997) obţinând „Premiul pentru cel mai bun disc de jazz al anului 1997”, oferit de revista Actualitatea Muzicală. Concertul de lansare de la Sala Radio, care a fost televizat pe TVR1, şi vizionat de 6 milioane de telespectatori, a avut menirea să scoată Blues-ul din underground şi să-l ofere publicului larg din România. În acelasi an, Weinberger cântă în Piaţa Universităţii cu ocazia vizitei preşedintelui SUA, Bill Clinton. Ca urmare, primeşte un mesaj de mulţumire semnat personal de preşedintele american.

 

În 1996, însă, are loc lansarea primul său album de Blues din România denumit „Good Morning, Mr. Blues", iar în 1999, la discografia artistului se adaugă cel de-al treilea album, „Transylvania Avenue”, înregistrat la Budapesta.

 


ȘTIRI

Lista candidaţilor admişi la concursul „Tribut Valorilor Culturale Româneşti”

Selecţia dosarelor, pe criterii de eligibilitate, pentru înscrierea la concursul campaniei naţionale „Români pentru o lume” a luat sfârşit.

Mai mult >

Se prelungeşte înscrierea la concursul „Tribut Valorilor Culturale Româneşti”!

Înscrierea în concursul „Tribut Valorilor Culturale Româneşti” se va prelungi până la data de 30 octombrie 2013, la solicitarea publicului.

Mai mult >

Înscrie-te şi tu la concursul „Tribut Valorilor Culturale Româneşti”!

Înscrierea în concursul „Tribut Valorilor Culturale Româneşti” a început deja, iar dacă intri pe www.romanipentruolume ai şi tu şansa de a fi descoperit, de a înregistra debut artistic, de a fi promovat şi de a primi burse care să îţi asigure progresul necesar în a deveni viitorul reprezentant al culturii româneşti.

Mai mult >