NICOLAE GRIGORESCU


Nicolae Grigorescu (15 mai 1838 – 21 iulie 1907) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu şi Ştefan Luchian, devenit un simbol pentru generaţiile de artişti care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice şi să aducă la lumină valorile profund definitorii ale spiritualităţii româneşti.

Pictorul s-a născut în satul Pitaru, judeţul Dâmboviţa, fiind al şaselea copil al lui Ion şi al Ruxandrei Grigorescu. În anul 1843, când îi moare tatăl, familia se mută la Bucureşti, în mahalaua Cărămidarilor, în casa unei mătuşi. După o timpurie ucenicie, de numai doi ani, între 1848 şi 1850 în atelierul miniaturistului şi pictorului de biserici ceh Anton Chladek (1794 - 1882), Grigorescu va executa icoane pentru bisericile din Băicoi, judeţul Prahova, şi mânăstirea Căldăruşani. În anul 1856, realizează compoziţia istorică Mihai scăpând stindardul, pe care o prezintă domnitorului Barbu Ştirbei, împreună cu o petiţie prin care solicită un ajutor financiar pentru studii. Între 1856 şi 1857, va picta biserica nouă a mănăstirii Agapia, din Neamţ. „Toată noaptea visam numai îngeri şi scene religioase. Erau zile când tot ce făceam mi se părea trist, fără viaţă, fără armonie; şi atunci îmi venea să las totul baltă şi să plec în lume. Intra o rază de soare şi deodată se lumina şi biserica şi sufletul meu. Pe atunci noi n-avem niciun fel de orientare în artă. Era o carte veche, cu slove chirilice, care ne da reţete de la Muntele Athos pentru prepararea culorilor şi câteva lămuriri despre vârsta, îmbrăcămintea, viaţa şi însuşirile fiecărui sfânt”. (Viața și opera lui Grigorescu, Colecția Pictori de Geniu, Editura Adevărul Holding, București, 2009, pag. 47) La intervenţia ministrului de externe, Mihail Kogălniceanu, care îi apreciază calitatea picturii, primeşte o bursă pentru a studia la Paris.

În toamna anului 1861, tânărul Grigorescu pleacă în capitala Franţei, unde intră la Şcoala de Belle-Arte, frecventând atelierul lui Sébastien Cornu, unde este coleg cu Auguste Renoir. Conştient de propriile-i lacune în formaţia artistică, va studia în primul rând desenul şi compoziţia. Va părăsi curând atelierul şi, atras de noile viziuni ale Şcolii de la Barbizon, se va stabili în această localitate, desăvârşindu-şi educaţia picturală prin asimilarea experienţei unor artişti precum Jean-François Millet, Camille Corot şi Théodore Rousseau. Influenţat de acest mediu artistic, Grigorescu devine preocupat de însuşirea unor modalităţi novatoare de expresie, în atmosfera cultului pentru pictura en plein air, ce pregătea apropiata afirmare a impresioniştilor. „Sentimentul colorează, nu pensula. Poţi colora c-o bucăţică de cărbune, şi toate tuburile din lume nu-ţi dau albastrul unei flori de inişor dacă nu-l ai în suflet.” (Viața și opera lui Grigorescu, Colecția Pictori de Geniu, Editura Adevărul Holding, București, 2009, pag. 7)

În cadrul Expoziţiei Universale de la Paris din 1867, participă cu şapte lucrări, expune la Salonul parizian din 1868 tabloul Ţigăncuşă, revine de câteva ori în ţară şi, începând din 1870, va participa la Expoziţiile artiştilor în viaţă şi la cele organizate de Societatea Amicilor Belle-Artelor. În anii 1873 – 1874, face călătorii de studii în Italia (Roma, Neapole, Pompei), în Grecia şi la Viena.

În anul 1877 este chemat să însoţească armata română în calitate de pictor de front, realizând la faţa locului, în luptele de la Griviţa şi Rahova, desene şi schiţe ce vor sta la baza unor viitoare compoziţii. „Soldaţii noştri sunt nişte bravi şi zău c-am avut poftă să viu să-i desenez aci, în această baie de foc. [...] S-ar putea întâmpla să rămână ceva din opera mea care să amintească mai târziu lumii întregi că soldatul român n-a crâcnit în faţa gloanţelor, după cum n-a crâcnit nici în faţa mămăligii”. (Viața și opera lui Grigorescu, Colecția Pictori de Geniu, Editura Adevărul Holding, București, 2009, pag. 99/110)

Din 1879 până în 1890, lucrează îndeosebi în Franţa, fie în Bretania, la Vitré, fie în atelierul său din Paris. Întors în ţară, deschide mai multe expoziţii personale la Ateneul Român, între anii 1891 şi 1904.

Din 1890 se stabileşte definitiv în ţară şi se dedică preponderent subiectelor rustice, într-o nesfârşită variaţie a motivului, pictează portrete de ţărănci, care cu boi şi numeroase peisaje cu specific românesc.

În portrete, în compoziţii inspirate de experienţa participării la Războiul de Independenţă – Atacul de la Smârdan, Roşior călare – în seria de Care cu boi, în peisajele realizate în ţară ori în timpul călătoriilor în străinătate – La Posada, Bordei în pădure, Potecă cu flori, Pescăriţa din Granville, Răspântie de oraş la Vitré – se impun aspecte ale unui stil şi ale unei viziuni cu totul originale. Exerciţiul lucrului în aer liber aduce paletei sale luminozitate, iar modul de construcţie plastică o inedită îmbinare între rigoare şi spontaneitate. „Floarea trebuie să fie plăpândă, nu fragilă. Şi umedă şi curată, moale, proaspăt colorată, să-şi păstreze pe pânză şi lumină, şi seva. Şi asta nu se face numai cu vopselele din tub”. (Viața și opera lui Grigorescu, Colecția Pictori de Geniu, Editura Adevărul Holding, București, 2009, pag. 120)


ȘTIRI

Lista candidaţilor admişi la concursul „Tribut Valorilor Culturale Româneşti”

Selecţia dosarelor, pe criterii de eligibilitate, pentru înscrierea la concursul campaniei naţionale „Români pentru o lume” a luat sfârşit.

Mai mult >

Se prelungeşte înscrierea la concursul „Tribut Valorilor Culturale Româneşti”!

Înscrierea în concursul „Tribut Valorilor Culturale Româneşti” se va prelungi până la data de 30 octombrie 2013, la solicitarea publicului.

Mai mult >

Înscrie-te şi tu la concursul „Tribut Valorilor Culturale Româneşti”!

Înscrierea în concursul „Tribut Valorilor Culturale Româneşti” a început deja, iar dacă intri pe www.romanipentruolume ai şi tu şansa de a fi descoperit, de a înregistra debut artistic, de a fi promovat şi de a primi burse care să îţi asigure progresul necesar în a deveni viitorul reprezentant al culturii româneşti.

Mai mult >