JEAN NEGULESCO


În 1900, pe 29 februarie, se năştea Jean Negulesco, poreclit „Ianculeţ cu părul creţ”, cel de-al cincilea copil al unei familii de negustori înstăriţi din Craiova. Încă din copilărie, Iancu este considerat de către tatăl său ca fiind demn de a-l urma atât în ale afacerii, cât şi prin localurile din Craiova. Astfel, la cinci-şase ani, tatăl său îl ia cu el la Berăria Bazilescu, unde va avea să vadă pentru prima oară fotografii care se mişcă pe perete (imaginile cinematografice ale vremii). Mai apoi, tatăl şi fiul ajung să viziteze destul de des grădina de vară Minerva, unde rulau spectacole cinematografice. Într-una din serile de după spectacol, întors în camera sa, tânărul Ianculeţ va schiţa pe hârtie câteva scene din filmul tocmai văzut. Se dovedeşte a avea un real talent la desen, iar pasiunea sa pentru filme va avea să-l ducă în anii maturităţii spre o glorioasă carieră în cinematografie. Pe timpul liceului (Carol I, din Craiova), este un elev model, premiant la toate materiile şi excelează, la vârsta de 12 ani, în cadrul unui concurs naţional de desen, unde câştigă premiul întâi.

S-a înrolat în primul război mondial în serviciile de sănătate şi va ajunge în Iaşi unde l-a întâlnit pe George Enescu, care susţinea recitaluri pentru armată şi refugiaţi. „Sunetele viorii lui răscoleau sufletele. În timp ce îl ascultam, i-am schiţat silueta pe o foaie de hârtie. Desenul meu, încadrat într-o simplă ramă neagră, avea să aibă onoarea să fie expus în vitrina unei librării. Ceasuri în şir am patrulat prin faţa ei ca să pot trage cu urechea la comentariile trecătorilor. „Cine e?” - „Enescu, cine altul!” – „Da? Şi cine semnează desenul?” – Ion (pseudonimul meu) – „Ion? N-am auzit de el”. – „O să auziţi! Mi-am spus. Destinul mi-a fost pecetluit pe loc, atunci şi acolo: aveam să fiu pictor, un pictor celebru.” (Jean Negulesco, Manuela Cernat, Editura alo, Bucureşti!, Bucureşti, pag. 11; Drum printre stele Amintiri europene şi hollywoodiene, Jean Negulesco, Editura Meridiane, Bucureşti, 1989, pag. 18/ Things I Did... and Things I Think I Did, Jean Negulesco, Linden Press/ Simon & Schuster, New York, 1984) Încântat de reprezentarea grafică, Enescu îi va oferi o sumă însemnată pentru desenul făcut.

După război, reîntors la Craiova, termină liceul şi va avea un atelier de pictură special amenajat de tatăl său, urmând să organizeze o mică expoziţie, foarte reuşită, cu lucrări realizate în Craiova.

În primăvara anului 1919, Negulesco primeşte o bursă la Academia de Arte Plastice, din Bucureşti (spre nemulţumirea părinţilor săi care ar fi preferat să-l vadă studiind dreptul sau economia), la care renunţă după o scurtă perioadă pentru a se muta cu iubita sa de la acea vreme. Pentru a-l despărţi de iubita cu doi ani mai mare şi considerată nepotrivită pentru el, tocmai din acest motiv, tatăl său îi oferă „ocazia” de a călători în Franţa şi Italia. Astfel, abandonând dragostea pentru a descoperi noi orizonturi, în ianurie 1921, va pleca în călătoria spre Europa. După două luni în care a văzut Atena, Veneţia, Florenţa şi Roma, ajunge la Paris unde îi va avea ca prieteni pe Brâncuşi, Picasso, Matisse, Giacometti, Tristan Tzara şi Jean Cocteau. Astfel, i se vor deschide porţile către înaltele cercuri de personalităţi ale vremii. Se va instala în Paris, ca urmare a hotărârii sale de a studia pictura. El le promite părinţilor săi că va studia şi economia politică, urmând să primească de la tatăl său cinci mii de lei lunar. Se înscrie la celebra Académie Julian, unde „nimănui nu-i păsa dacă erai bun sau prost, de tine depinzând să te faci remarcat sau să rămâi ignorat pe vecie” (Jean Negulesco, Manuela Cernat, Editura alo, Bucuresti!, Bucuresti, pag. 16; Drum printre stele Amintiri europene si hollywoodiene, Jean Negulesco, Editura Meridiane, Bucureşti, 1989, pag. 27/ Things I Did... and Things I Think I Did, Jean Negulesco, Linden Press/ Simon & Schuster, New York, 1984) şi lucrează intens la tehnica sa, astfel încât directorul Académiei Julian alege unul dintre desenele sale şi „îl expune pe peretele atelierului la locul de onoare rezervat celei mai bune lucrări a săptămânii.”

Aflând că Iancu nu studiază economia politică şi că nu are de gând să intre în afacerile familiei, tatăl său încetează să-i mai trimită bani. Constrâns de lipsa unei situaţii financiare stabile, Iancu ia tot felul de slujbe pentru a se întreţine şi pentru a continua să picteze. Lucrează o perioadă ca decorator de scenă în „Oraşul luminilor“, iar apoi se angajează ca spălător de vase la un hotel de lux din Nisa.

Ajunge învăţăcel al lui Brâncuşi care îl va indruma: „Şi dacă ai face chip cu un singur ochi, crezi că te-ar băga cineva la puşcărie?”. Negulesco îşi va aminti: „abia mai târziu aveam să desluşesc adevăratul tâlc al acelor vorbe. De fapt, el îmi dăduse prima lecţie de libertate.” (Jean Negulesco, Manuela Cernat, Editura alo, Bucureşti!, Bucureşti, pag. 17; Drum printre stele Amintiri europene şi hollywoodiene, Jean Negulesco, Editura Meridiane, Bucureşti, 1989, pag. 37/ Things I Did... and Things I Think I Did, Jean Negulesco, Linden Press/ Simon & Schuster, New York, 1984)

În 1922, Iancu se întoarce în ţară pentru a-şi vedea familia. Cu această ocazie, pe 30 decembrie, deschide prima expoziţie personală în Bucureşti, la Palatul Ateneului. Însă, criticile nu i-au fost favorabile într-un Bucureşti mult mai conservator decât Parisul. Întors în capitala Franţei, se îmbolnăveşte de tuberculoză şi se vede obligat să trimită un tablou la Salonul de Toamnă. Cu banii primiţi de la cineastul american Rex Ingram pleacă pe Riviera pentru a se însănătoşi, unde o va întâlni pe prima sa soţie, americanca Winnifred Ayers. La dorinţa lui Winnifred se căsătoresc în Paris, departe de familie, iar aceasta, pentru a-l îmbuna, îi organizează o expoziţie la Galeria „Campagne Premiére”. Spre deosebire de criticii români, cei francezi au numai cuvinte de laudă la adresa lui Negulesco, bucurie întunecată însă de moartea fratelui său, George. Soţia sa îl va convinge să părăsescă Parisul şi să plece în America, stabilindu-se la New York. Pe atunci avea doar 26 de ani şi resimte totuşi nostalgia Parisului, unde-şi avea atelierul ce urma să fie locuit de sora sa. Având neînţelegeri în mariajul cu Winnifred datorită diferenţei de mentalităţi, Jean se refugiază în pictură, făcând tot posibilul să ajungă cât mai sus: face rame pentru tablouri, deschide o şcoală de pictură, organizează expoziţii cu lucrările lui şi ale celor pe care îi îndruma.


ȘTIRI

Lista candidaţilor admişi la concursul „Tribut Valorilor Culturale Româneşti”

Selecţia dosarelor, pe criterii de eligibilitate, pentru înscrierea la concursul campaniei naţionale „Români pentru o lume” a luat sfârşit.

Mai mult >

Se prelungeşte înscrierea la concursul „Tribut Valorilor Culturale Româneşti”!

Înscrierea în concursul „Tribut Valorilor Culturale Româneşti” se va prelungi până la data de 30 octombrie 2013, la solicitarea publicului.

Mai mult >

Înscrie-te şi tu la concursul „Tribut Valorilor Culturale Româneşti”!

Înscrierea în concursul „Tribut Valorilor Culturale Româneşti” a început deja, iar dacă intri pe www.romanipentruolume ai şi tu şansa de a fi descoperit, de a înregistra debut artistic, de a fi promovat şi de a primi burse care să îţi asigure progresul necesar în a deveni viitorul reprezentant al culturii româneşti.

Mai mult >